Archive for the ‘literatura romana’ Category

 

Autor Sergiu Boian

 
Doru dă sat mă apasă,
Mă strâgă, mă ceam-acasă,
Şî prân mine doru curje,
Până acasă-oi ajunje!

Ş-atâta dor să scoboare,
Mă aleje şi mă doare,
Mă tot arge sî mă strâje,
Aud satu, cum mă plânje ..

N-am pucere, numa dor,
Sâmt năicea ochilor
Mă aplec şi mă închin,
Satului la care vin…

Până satu mă primeşce,
Gându meu, încă trăieşce,
Aproape dă rădăşina,
Satului şe-m dă lumina!

Autor Sergiu Boian

 

Autor Sergiu Boian

 
Atâcea nopţ am strâns şî dor,
Iubiri şe-nvie şî şe mor
Or strânje chinu tot d-a rându
Până pustâneşce gându …

Nu eşci nişi iarnă dăsplecită,
Dă noapce toată învăluită
Nu eşci nişi lună picurată,
Eşci vremea me, vreme furată!

Atâcea nopţ furace îş
Pierduce dâncolo dă vis
Dă unge ş-o luat izvoru
Gându meu, noapcea şi doru ..

Atacea nopţi or fost şî fie
Rămâne una mărturie,
Restu rămân pierduce şoapce
Atâcea nopţ – numa o noapce!

Autor Sergiu Boian

 

Autor Sergiu Boian

 
Am strâns atâta vânt nebun,
Furtuni în mine să adun,
Mă rup dă vis şi dă lumină
D-un soare şe dăgea să vină …

Să joacă-n mine stăle noi,
O caut p-a me, o vreau năpoi,
Primesc mult fum, atâta fum,
Ascuns la marjine dă drum …

Sâmt ploi aproape care vin
Mă scaldă într-un soare plin
D-asupra me un curcubeu
Visam să am, să am şi eu …

Lumini mă strâng ş-io aş strânje,
În mine ploaia parcă plânje
Lângă furtuni şi vânt nebun,
Sâmt o speranţă, ş-o adun …

Speranţa–i tot şe-o măi rămas,
Îi tot şe am şî pot să las …
Când moare ea în gându meu,
Atunşi pot muri şî eu …!

Autor Sergiu Boian

 

Autor Sergiu Boian

 
Mă ascund dă o nălucă
Şe mă strânje şî mă şupe,
Iarna toată stă pă ducă,
Să m-aşcepce, să m-astupe

Sâmburi ca dă primăvară,
Ochii iernii grei şî goi,
Să închid nu aşceptară
Şî muriră amândoi.

Soarilii prinsă lumină,
Primăvara-n mine suie
Gându sătul dă ogină
O –nviat ş-acuma buie !

Gânduri verz, mă-neacă toace
În miros dă gimineaţă
Primăvara sâmburi scoace,
Până sâmt atâta viaţă !

Autor Sergiu Boian

 

Autor Sergiu Boian

 
Iarna parcă mă şumuce
Sub a lunii greomânt
Îm sâmt gândurilii-umpluce
D–atâta iarnă le sâmt …

Noapcea să-mpârângă toată,
Prăstă urmilii dă nie,
Satu o primeşce odată,
Şî m-o lasă, o tânie ?!

Am o noapce şe ogene
Şî–adoarme orişe gând,
Iarna stăpânită, lene …
Ninje, parcă picurând …

Şeru s-o propcit dă sat,
Norii afumaţ, s-astupă,
Stălilii parcă să bat
Întră nori gata să rupă …

Iarna noapcea îş adună,
Să-mi adoarmă gându-aud,
Sâmt un greomânt dă lună,
Ninje păstă somnu crud …

Autor Sergiu Boian