Posts Tagged ‘Mihai Eminescu’

15
Jan

Luceafarul 2011

Posted by: Valentin Palconi    in literatura romana

 
A fost odată ca-n poveşti,
A fost, de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întâmplă,
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc
Cand ţara e o rană,
Copiii mamele-şi bocesc,
Că n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.

Degeaba le-am lăsat cu dor
O “Doină”, să tresară!
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri…

O, biet popor, popor sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţării Româneşti
Se-aduce de afară.

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală…

Autor necunoscut

Nu se permit comentarii de natură politică.
Astăzi se împlinesc 162 de ani de la naşterea poetului nostru naţional, Mihai Eminescu. Un gând de recunoştintă se îndreaptă către cel care ne-a oferit cele mai frumoase versuri din literatura română. Această poezie circulă de cateva zile pe internet şi este scrisă în stilul marelui poet. Pe cei care doresc să citească o poezie deosebită, închinată luceafărului poeziei româneşti, îi invit pe acest link: Dor de dor de Eminescu.

Tags: , ,

2
Nov

Dor de dor de Eminescu

Posted by: Valentin Palconi    in literatura romana

 
mi-e dor de lumea aceea ce-a fost4.Sorin Olariu 300x275 Dor de dor de Eminescu
şi nu mai este
mi-e dor de lumea aceea ce-n veci
nu va mai fi
ca de-un palat de ceţuri din
tainică poveste
ca de-o gingaşă floare
pierdută-n bălării

mi-e dor de chipu-acela ce-a fost
demult odată
mi-e dor de chipu-acela ce-n veci
nu va mai fi
ca de-o poveste veche străină
şi ciudată
ca de-un alai de zâne pierind
în zori de zi

mi-e dor de mine însumi
copilul dinainte
mi-e dor de mihăiţă ce-n
codrul secular
cu ochii plini de stele
îngenunchea cuminte
ca să-şi privească chipul
în apa de
cleştar

Autor Sorin Olariu

Tags: , , ,

5
Dec

Citat despre adevar

Posted by: Valentin Palconi    in citate

                                                                            Mihai Eminescu 21 150x150 Citat despre adevar

Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul.

Autor Mihai Eminescu

Tags: , , ,

Page 1 of 11