Scufiţa Roşie-n pădure,
Micuţă, dulce şi suavă,
Strângea un cosuleţ cu mure
Pentru bunica ei, bolnavă.

Şi cum era cam dezbrăcată,
Doar cu maiou şi minijup,
Mi se trezi, aşa, deodată,
Că iese-n calea ei un lup.

Acesta, ca orice lichea
(Doar era parte bărbătească)
Cum o văzu, se luă de ea
Şi se-apucă s-o necăjească:

-Ah, ce-aş mai face eu cu tine
De-ai fi lupoaică, nu scufiţă!…
Dar ai noroc acum, vezi bine,
Că nu mă-ncurc cu o fetiţă!

Tu nu eşti bună nici pe varză,
C-ai două bube-n loc de sâni
Şi picioroange ca de barză
De parcă ai umbla în mâini!

-Vai, ce cuvinte-ţi ies din gură!
I-a zis Scufiţa, dându-i sfat:
Jupâne lup cu coama sură,
De ce nu eşti…civilizat!

Şi-n situaţia precară,
Un vânător din apropiere,
A tras şi…poc! spurcata fiară
Fu readusă la tăcere…

…………………

MORALA-i spusă foarte bine
De vânător când bea vreo duşcă:
-Civilizaţia…hâc!…mai vine
Chiar si pe ţeava de la puşcă!

Autor Sorin Olariu

Tags: fabula, literatura romana, Sorin Olariu, umor